Home » Local » Amendă de 1.450 de lei! Un bărbat beat din Oșești conducea un tractor agricol fără lumini și plăcuță cu număr

Amendă de 1.450 de lei! Un bărbat beat din Oșești conducea un tractor agricol fără lumini și plăcuță cu număr

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Oșești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, la data de 25 februarie 2023, în localitatea Buda, comuna Oșești.

La data de 25 februarie 2023, ora 19.34, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, pe un drum public  din localitatea Buda, au oprit, pentru control, un tractor agricol, condus de către un bărbat de 50 de ani, care circula fără a avea în funcțiune surse de iluminare și fără plăcuță cu număr de înregistrare.

Întrucât conducătorului tractorului agricol emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.21 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, pentru comiterea a trei abateri, cu amendă în cuantum total de 1.450 lei.

La data de 28 februarie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii rutieri vasluieni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, instanță de judecată care a dispus măsura arestării preventive la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: