Home » National » PwC Women in Work Index: Inegalitățile dintre femei și bărbați pe piața muncii s-au redus ușor anul trecut

PwC Women in Work Index: Inegalitățile dintre femei și bărbați pe piața muncii s-au redus ușor anul trecut

Inegalitățile dintre femei și bărbați pe piața muncii s-au redus ușor anul trecut, în principal datorită creșterii ratei de participare a femeilor la forța de muncă și a unei scăderi ușoare a șomajului. Totuși, evoluția nu a fost suficientă pentru a recupera vârful înregistrat înainte de pandemie, potrivit raportului PwC „Women in Work Index”, care analizează piața muncii din 33 de state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Indicele ”Women in Work” realizat de PwC a crescut anul trecut cu 1,1 puncte, ajungând la 65,5 puncte, după ce rata de participare a femeilor pe piața forței de muncă a crescut cu 1,3 puncte procentuale, la 70,8%, iar rata șomajului a scăzut cu 0,3 puncte procentuale, la 6,4%. Raportul notează însă că o îmbunătățire similară a fost înregistrată și de rata de ocupare în rândul bărbaților, ceea ce sugerează că, mai degrabă decât orice avans spre egalitatea de gen, creșterea indicelui a fost un semn al unei evoluții pozitive la nivel macroeconomic și al redresării pieței muncii post pandemie.

Luxemburg ocupă primul loc în topul țărilor cu cel mai mare progres pe piața muncii pentru femei, urmat de Noua Zeelandă și Slovenia.

În schimb, decalajul salarial dintre femei și bărbați a crescut cu 0,6 puncte procentuale, ajungând la 13,8%, iar opt țări analizate în Index au acum diferențe de remunerare mai mari decât înainte de pandemie, respectiv Slovenia, Noua Zeelandă, Estonia, Portugalia, Germania, Italia, Israel și Elveția. ”Penalizarea maternității” este în prezent cel mai important factor care determină diferențele salariale între femei și bărbați. În ritmul actual, va fi nevoie de peste o jumătate de secol pentru a reduce diferențele de remunerare între femei și bărbați.

Potrivit datelor OECD, se observă o scădere cu 60% a veniturilor pentru mame în comparație cu tații în primii 10 ani de la nașterea primului copil (măsurată în șase țări OCDE) și, în sens mai larg, în soldurile mai mici ale pensiilor și economiilor pentru pensie ale femeilor la sfârșitul vieții lor profesionale.

„Angajatorii ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a construi o cultură echilibrată la locul de muncă, în care femeile să se simtă la fel de implicate ca și bărbații, să fie recompensate în mod echitabil și să aibă un sentiment de autonomie și de apartenență la locul de muncă. Acest lucru va avea un dublul beneficiu: de a crea încredere în întreaga organizație și de a sprijini promovarea femeilor”, a declarat Bob Moritz, președintele PwC Global.

Indicele Global Empowerment realizat de PwC arată că cei mai importanți patru factori de valorizare la locul de muncă pentru femei sunt, de asemenea, și cei mai importanți patru factori pe care femeile îi iau în considerare atunci când decid să facă schimbări în carieră, respectiv remunerarea echitabilă (72%), realizarea profesională (69%), un loc de muncă unde pot fi cu adevărat ele însele (67%) și o echipă care se preocupă de bunăstarea lor (61%).

Potrivit analizei PwC, sunt necesare acțiuni politice eficiente pentru a obține o mai mare egalitate de gen la nivel mondial, precum dezvoltarea serviciilor de îngrijire a copiilor la prețuri accesibile, pentru a contribui la reducerea presiunii asupra mamelor și a familiilor.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 152 de țări cu mai mult de 328.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*