Home » Local » Polițiștii rutieri s-au întâlnit cu 160 de elevi din municipiul Vaslui. Sloganul acțiunii: „CONDUITA PREVENTIVĂ SALVEAZĂ VIEŢI”

Polițiștii rutieri s-au întâlnit cu 160 de elevi din municipiul Vaslui. Sloganul acțiunii: „CONDUITA PREVENTIVĂ SALVEAZĂ VIEŢI”

Polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, și specialiștii Registrului Auto Român Vaslui au derulat, în comun, activități cu caracter educativ – preventiv și acțiuni de menținere a siguranței rutiere, în municipiul Vaslui.

La începutul săptămânii, sub sloganul „CONDUITA PREVENTIVĂ SALVEAZĂ VIEŢI”, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui și specialiștii Registrului Auto Român Vaslui, cu sprijinul Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, s-au întâlnit cu 160 de elevi din clasele terminale, a XI-a și a XII-a, și 6 cadre didactice ale unității de învățământ, pentru a expune și dezbate, evenimente rutiere cauzate de manifestările teribiliste, din ce în ce mai dese, ale tinerilor participanţi la trafic, care pun sau pot pune în pericol siguranţa circulaţiei și care se pot solda cu urmări tragice.

În cele mai multe cazuri, tinerii, fie ei mopedişti, biciclişti sau conducători auto, au încercat să-şi demonstreze „talentul” pe care îl au, fără a conştientiza pericolul la care se expun.

Prin această întâlnire s-a urmărit atragerea atenţiei asupra riscului pe care îl implică un asemenea comportament, prezentând tinerilor prevederile legii, statistici şi aspecte cazuistice privind accidente grave de circulaţie produse pe fondul teribilismului rutier și s-au dezbătut prevederile legale și norme juridice care reglementează regimul juridic al vehiculelor și mopedelor.

Scopul principal l-a constituit conştientizarea de către tineri a riscului producerii accidentelor rutiere, în condiţiile unei conduite imprudente şi/sau agresive, precum şi a gravităţii consecinţelor în cazul nerespectării normelor rutiere.

În cadrul întâlnirii s-a urmărit conștientizarea statutului de participant la trafic, prezentarea cauzelor producerii accidentelor rutiere, în rândul tinerilor și nu numai, vizionarea unor materiale cu urmările unei circulaţii rutiere incorecte (filmulețe, imagini) și au fi împărtățite experiențele personale ale lectorilor și elevilor, cu privire circulația pe drumurile publice (conduita preventivă).

Tinerii sau viitorii conducători auto/motocicliști au primit sfaturi utile cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl manifeste trafic, în zona trecerilor pentru pietoni, a indicatoarelor rutiere și a zonelor ce se pot dovedi periculoase, dar și la modul de comportare al unor eventuali pasageri.

Pe parcursul activității, tinerii au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

Totodată, specialiștii Registrului Auto Român Vaslui au prezentat principalele atribuțiile instituționale, modalitățile de interacțiune cu publicul participant și au răspuns întrebărilor adresate de tinerii participanți la trafic, în chestiuni ce țin de prevederi legale, echipament și echipare precum și respectul oferit tuturor categoriilor de participanți la trafic.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*