Home » National » Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor dezbate astăzi utilizarea canabisului în scop medicinal

Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor dezbate astăzi utilizarea canabisului în scop medicinal

Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor va dezbate, luni, utilizarea canabisului în scop medicinal, urmând a fi asculţaţi specialişti din mai multe domenii, transmite News.ro. Actul normativ, cunoscut sub numele de ”Legea Victoria, a fost iniţiat de Alexandra Cârstea, a cărei mamă – Victora – a murit în urmă cu mai mulţi ani din cauza cancerului. De atunci, Alexandra s-a luptat pentru aprobarea legii, dar s-a lovit de repetate amânări.

”Legea a fost depusă în iulie 2019 la câteva luni după ce a murit mama mea, doamna deputat Dumitrache a iniţiat proiectul de lege la care am lucrat împreună, la sfârşitul anului 2019 a trecut legea tacit de Senat şi de atunci se află la Camera Deputaţilor.

În primul rând este foarte important de reţinut, canabisul folosit în scop medical în primul rând nu se va fuma, de aici şi confuzia masivă cu utilizarea recreaţională. Aceasta nu are nicio legătură cu utilizarea medicală. Se va administra medical, sub formă de tincturi, uleiuri, capsule, creme, sau inhalat. Aceste prescripţii vor fi făcute de către medici care se vor specializa în acest domeniu, iar ulterior produsele se vor lua de la farmacie.

Pentru fiecare afecţiune în parte vor fi stabilite doze precise. În administarea medicală nu există efectul psihotic pe care ar putea să-l aibă în urma utilizării recreaţionale. Despre adicţie, medicii ne-au explicat că sunt foarte multe alte produse pe care noi le consumăm zilnic, cafeaua, tutunul, alcoolul, sunt substanţe cu care noi ne confruntăm zi de zi şi care sunt mult mai adictive decât ar putea să fie canabisul, iar în scop medical cu atât mai puţin este adictiv”, a explicat Alexandra Cârstea.

 

sursa: News.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*