Home » National » Constanța va găzdui mâine, 17 martie, o piesă de teatru cu artişti din Ucraina

Constanța va găzdui mâine, 17 martie, o piesă de teatru cu artişti din Ucraina

Piesa de teatru „Soţia evreică”, cu actori din Ucraina, se va juca în premieră în România, la Constanţa, pe 17 martie, şi se adresează cu precădere ucrainenilor stabiliţi în judeţ, relatează Agerpres.

„Vineri, 17 martie, la orele: 14:00 şi 16:30 în centrul Comunitaria din bd. Brătianu Nr. 5, la etajul 3, va avea loc punerea în scenă a piesei de teatru «Soţia evreică» de Bertolt Brecht, în regia celebrului artist ucrainean Avigdor Freidlis. Rolurile sunt interpretate de însuşi Avigdor Freidlis şi Kateryna Alekseeva de la Teatrul Evreiesc din Kiev. După succesul numeroaselor interpretări din Ucraina, Belarus şi Republica Moldova, piesa se joacă în premieră şi în România, la Constanţa, unde artiştii mai pregătesc o reprezentaţie şi pe scena Teatrului «Căluţul de Mare» în luna aprilie”, se arată în comunicat.

Cele două spectacole de la centrul Comunitaria au intrarea gratuită şi se adresează cu precădere publicului ucrainean format din adulţi şi copii de peste 10 ani, iar locurile au fost deja epuizate pentru ambele reprezentaţii.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*