Home » National » 6 din 10 firme din România și-au propus să crească în 2023 salariile

6 din 10 firme din România și-au propus să crească în 2023 salariile

Șase din zece firme din România spun că și-au propus să crească în acest an salariile angajaților. Cele mai frecvente creșteri sunt cuprinse între 5 și 10 procente, arată un sondaj recent. În ce domenii se anunță majorări de salarii, aflăm din materialul următor.

Majorarea salariilor continuă să se afle pe lista de priorități a angajatorilor și în 2023: 6 din 10 companii spun că au bugetat măriri salariale pentru acest an, asta în condițiile în care 73,7% au adoptat această măsură și anul trecut, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare eJobs.

Un sfert dintre respondenții sondajului spun că salariile nu vor crește cu mai mult de 5% anul acesta, în timp de 37,5% au programate măriri între 5% și 10% comparativ cu anul trecut. 20,8% anunță majorări de 10% – 20%, iar 12,5% spun că vor fi ajustate cu inflația.

  • „2022 a fost un an în care cea mai mare parte a angajaților au putut să își renegocieze salariile pentru că piața le-a creat contextul favorabil în acest sens. Pare că și 2023 este în aceeași linie, iar bugetele pe care angajatorii le-au făcut anul trecut includ majorări salariale în medie cu 5% – 10%. Este o marjă procentuală aplicată și anul trecut, în cea mai mare parte a cazurilor. Chiar dacă majoritatea angajatorilor nu au actualizat salariile cu inflația, au preferat să aloce măriri salariale la nivelul întregii companii, știind că acesta, este până la urmă, principalul criteriu care îi determină pe candidați să își schimbe jobul”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, o platformă de recrutare online din România.

 

Principalele domenii cu creșteri salariale

  • Vânzări;
  • Resurse Umane;
  • Producție;
  • Telecomunicații;
  • IT;
  • Sistemul bancar;
  • Agricultură.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*