Home » Local » Joi, 6 aprilie 2023, se va deschide Piața Agroalimentară din orașul Negrești

Joi, 6 aprilie 2023, se va deschide Piața Agroalimentară din orașul Negrești

Noua piață din Negrești oferă numeroase facilități pentru desfășurarea unui comerț modern: căldură, respectiv aer condiționat, apă curentă, spații frigorifice, compartimente pentru pește, carne, lactate și tarabe pentru producătorii locali etc.

Se vor putea comercializa legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi preparate din carne, ouă, miere şi alte produse apicole, produse conservate, pește, produse de panificație şi patiserie, apă şi sucuri, flori, inclusiv artificiale, semințe, material săditor, produse tip plafar, cereale, păsări, mărţişoare şi aranjamente florale, obiecte uz casnic.

Comercializarea produselor în cadrul pieței se va efectua de către persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, individuale şi societăți comerciale.

Comercianţii și producătorii locali care doresc să îşi desfăşoare activitatea în Piaţă Agroalimentara din Orașul Negrești vor putea face acest lucru prin închirierea tarabelor, vitrinelor frigorifice sau spațiilor comerciale!

„Activitatea comercială în cadrul pieței va începe joi, 6 aprilie 2023, iar cetățenii sunt așteptați la piață să se bucure de produse cumpărate în cele mai bune condiţii! Încurajăm comercianții să ofere cetățenilor cele mai bune produse la prețuri mici și venim în sprijinul lor. Astfel, până la data de 19 aprilie 2023, nu se vor percepe nici un fel de taxe!”, a spus Cristi Rusu, primarul orașului Negrești.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*