Home » National » Anul acesta, Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim cu un avion privat, pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare” din Suceava

Anul acesta, Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim cu un avion privat, pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare” din Suceava

Lumina Sfântă va fi adusă şi în acest an de la Ierusalim, în Sâmbăta Paştelui, cu un avion privat, pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare”, urmând să fie împărţită ulterior reprezentanţilor parohiilor, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, informează Agerpres.

„Împreună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor am convenit şi în acest an organizarea evenimentului. O delegaţie de la Arhiepiscopie va pleca pentru aducerea Luminii Sfinte, cu un avion privat, aşa cum a fost şi în anii trecuţi”, a spus Flutur.

El a precizat că din anul 2009 CJ Suceava s-a implicat în acest eveniment, inclus în Programul „Paştele în Bucovina”.

În acest an, programul „Paştele în Bucovina” a debutat cu Festivalul „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei din data de 26 martie, iar programul include acţiuni desfăşurate în tot judeţul Suceava, fiind organizate de primării evenimente precum Festivalul Produselor Tradiţionale de Post de la Adâncata, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti şi Moldoviţa sau târguri de paşti ce au loc în toate zonele judeţului.

Potrivit lui Flutur, în duminica Paştelui, în data de 16 aprilie, va avea loc un eveniment special la Muzeul Satului Bucovinean.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: