Home » Administratie » Municipiul Vaslui își actualizează harta de zgomot!

Municipiul Vaslui își actualizează harta de zgomot!

Consiliul Local Vaslui a aprobat un nou obiectiv de investiții, care vizează „Actualizare hartă de zgomot a U.A.T. Municipiul Vaslui” cu credite de angajament în valoare de 110.000 lei şi credite bugetare în anul 2023 în valoare de 110.000 lei.

În prezent, la nivelul Primăriei Vaslui harta de zgomot şi planul de acţiune pentru gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia în municipiul Vaslui au fost realizate în perioada 2019-2020.

Pe baza hărţii strategice de zgomot actualizate se vor determina cauzele care necesită intervenţii pentru scăderea nivelului de zgomot. Pe baza acestor date se va decide scăderea nivelului de zgomot prin revizuirea planului de acţiune, care reprezintă un ansamblu de măsuri în vederea gestionării problemelor acustice şi a efectelor acestora.

„Revizuirea planului se realizează pentru scăderea nivelului de zgomot, acolo unde există depăşiri ale limitelor maxime admise, pentru a menţine calitatea mediului din punct de vedere al zgomotului ambiant, acolo unde nivelul acestuia este acceptabil şi pentru a preveni creşterea nedorită a zgomotului în zonele denumite „liniştite” ale municipiului”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

După actualizarea hărţii strategice de zgomot şi a planului de acţiune, acestea se pun la dispoziţia publicului spre informare. Ministerului Mediului a subliniat importanţa şi necesitatea actualizării a hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*