Home » National » Iată în ce stațiuni vom putea schia de Paște

Iată în ce stațiuni vom putea schia de Paște

Pârtii din Poiana Brașov, Păltiniș și Rânca vor putea fi folosite de turiști în perioada vacanței de Paște, datorită stratului de zăpadă depus în ultimele zile.

În Poiana Brașov, datorită condițiile meteo favorabile din ultimele zile, ninsoarea abundentă și temperaturile negative, care au permis pornirea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, nu doar că în partea superioară a masivului Postăvarul se schiază în condiții bune, dar se va putea coborî pe schiuri până în Poiana Brașov, pe pârtia Sulinar, cu intrare pe Zidul Mare sau prin varianta 2 D, apoi coborâre pe Canal sau pe Drumul Roșu, și apoi pe varianta 2E, spre pârtia Bradul.

În Păltiniș, se va putea schia pe pârtia Oncești. Arena Platoș este închisă pentru a se putea organiza programul pentru activitățile de vară.

„Miercuri i-am dat drumul și o să ținem deschis cât o să fie zăpadă. Este deschis de la 9 la 18 zilnic, iar prețurile au rămas la fel”, anunță administratorul pârtiei Oncești.

La Rânca, încă se poate schia, anunță cabanierii.

„Pârtiile sunt în stare excelentă, zăpadă proaspătă de peste 25 de centimetri. Weekendul acesta, de Florii, și de Paște, turiștii se vor bucura de pârtii perfecte”, a declarat pentru Pandurul  Constantin Pănescu, proprietarul unei unități de cazare din Rânca.

 

 

 

sursa: g4media.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*