Home » National » Peste 20 de tone de deșeuri din material plastic au fost oprite la frontieră, la Giurgiu

Peste 20 de tone de deșeuri din material plastic au fost oprite la frontieră, la Giurgiu

Cantitatea de peste 20 de tone deşeuri din material plastic din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania a fost oprită de comisarii de mediu, la PTF Giurgiu, pentru că transportul nu îndeplinea condiţiile de transfer transfrontalier, anunță Agerpres.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetăţean bulgar, în vârstă de 55 de ani, la volanul unui ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă. Şoferul transporta deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria, şi erau destinate unei societăţi din Germania. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, autorităţile au stabilit că în mijlocul de transport se află cantitatea totală de 21.240 kilograme deşeuri din material plastic’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ITPF Giurgiu.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: