Home » National » Șeful ANPC, avertisment privind alimentele de Paște: NU CUMPĂRAȚI MIEI DIN PORTBAGAJELE MAȘINILOR SAU OUĂ DE PE MARGINEA DRUMULUI”

Șeful ANPC, avertisment privind alimentele de Paște: NU CUMPĂRAȚI MIEI DIN PORTBAGAJELE MAȘINILOR SAU OUĂ DE PE MARGINEA DRUMULUI”

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează asupra condițiilor de cumpărare a cărnii de miel și a ouălor, în perioada sărbătorilor pascale.

Achiziționarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar.

Numai în aceste condiții există garanția unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea.

Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.

Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine.

Carnea trebuie să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt. Atenție și la preț!”, scrie Paul Anghel pe rețeaua de socializare.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*