Home » National » Teodor Baconschi și Adrian Papahagi cer ca Paștele ortodox să fie celebrat odată cu catolicii și protestanții

Teodor Baconschi și Adrian Papahagi cer ca Paștele ortodox să fie celebrat odată cu catolicii și protestanții

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, ambii apropiați de Biserica Ortodoxă Română, au cerut duminică prin postări pe rețelele sociale ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

”Decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții (cum fac ortodocșii din Finlanda și Estonia). Cu toate astea, mergem cu rușii – și calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a scris duminică Baconschi.

Teodor Baconschi a fost ambasador al României la Vatican, iar în 1989 a fondat Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de viitorul patriarh Daniel.

La rândul său, Adrian Papahagi a anunțat că va cere organelor colective de conducere ale BOR modificarea datei sărbătorii pascale, spunând că actuala decalare e o problemă pentru românii din diasporă, care nu pot beneficia de zilele libere acordate de paștele catolic.

 

 

sursa: g4media.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*