Home » Local » Rezultate lăudabile ale elevilor din județul Vaslui la Olimpiada de limba neogreacă de la Constanța

Rezultate lăudabile ale elevilor din județul Vaslui la Olimpiada de limba neogreacă de la Constanța

În anul școlar 2022-2023, etapa națională a Olimpiadei de limba neogreacă (maternă și modernă) – gimnaziu și liceu  s-a desfășurat  la Constanța, beneficiind de o organizare impecabilă.

Începând cu anul 2002, această competiție națională este  inițiată și organizată de Uniunea Elenă din România și se încadrează, din anul școlar 2009 – 2010, în seria olimpiadelor și a concursurilor naționale școlare cuprinse în „Calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare naționale finanțate de Ministerul Educației”.

Județul Vaslui a fost reprezentat de patru eleve, toate din municipiul Bârlad, fiind însoțite de doamna Mihaela Ghețău, profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad – organizator prin tradiție al etapei județene. Acestea studiază limba neogreacă opțional, în cadrul Comunității Elene din municipiu, și au ca îndrumător pe doamna profesoară Afrodita SIRIOPOL.

Scopul general al acestei competiții este identificarea și valorizarea elevilor cu un înalt nivel de competență în domeniul limbii, culturii și civilizației neoelene, precum și promovarea excelenței în acest domeniu, în vederea susținerii identității lingvistice și culturale a grecilor de pretutindeni.

În acest sens, rezultatele obținute sunt lăudabile, mai ales că cei mai mulți dintre participanții la olimpiadă sunt vorbitori nativi de neogreacă sau studiază intensiv această limbă:

Râpă Maria-Alexia, clasa a X-a, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, mențiune;

Coatu Alexia-Maria, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „George Tutoveanu” Bârlad, premiu special.

Felicitări elevelor și doamnei profesoare pentru implicarea, dăruirea și efortul de care au dat dovadă. Succes în continuare!

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*