Home » Administratie » Primăria Vaslui declanșează recrutarea unui nou director la Poliţia Locală

Primăria Vaslui declanșează recrutarea unui nou director la Poliţia Locală

Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere director executiv la Poliţia Locală.

„Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere Director executiv la Poliţia Locală Vaslui are în vedere desfăşurarea concursului în 5 etape succesive: selecţia dosarelor de înscriere – admis/respins în funcţie de actele depuse; test raţionament logic – clasa 3 – nivel mediu; proba suplimentară de testare a competenţelor în domeniul tehnologiei informaţiei – nivel mediu; proba scrisă – de obţinut min. 70 puncte; interviul – de obţinut min. 70 puncte”, se arată în proiectul de hotărâre.

În vederea organizării şi desfăşurării concursului de recrutare se vor constitui, prin dispoziţia primarului, două comisii, comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Anunţul privind organizarea şi desfăşurarea concursului va fi publicat potrivit legislației în vigoare. Acesta va cuprinde în mod obligatoriu denumirea funcţiei publice, condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia şi tematica, precum şi alte informaţii necesare desfăşurării concursului.

Testul de verificare a raţionamentului logic constă într-o probă psihologică şi întrebări de gândire logică, de înţelegere a unui text scris şi de gândire analitică.

Proba suplimentară de testare a competenţelor în domeniul tehnologiei informaţiei se desfăşoară potrivit procedurii. în urma evaluării competenţelor specifice testate prin proba suplimentară de către expert/experţi se stabileşte rezultatul “admis”/”respins”.I

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: