Home » Local » Pieton surprins la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră hușeni

Pieton surprins la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră hușeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

În ziua de 4 iunie  a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, care conducea un autoturism marca Nissan, înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere,  motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat,  fără drept de circulație, sancţiune aplicată începând chiar cu data de 04.06.2023.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: