Home » Local » Volkswagen semnalat furat din Ucraina, descoperit la Albița

Volkswagen semnalat furat din Ucraina, descoperit la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Volkswagen, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Ucraina.

În data de 1 iunie 2022, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei,  un bărbat cu cetățenie Ungaria, în vârstă de 41 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Ucraina.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui prieten, proprietarul autoturismului în cauză, transportă autoturismul în Ucraina. Acesta a menționat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 100.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*