Home » Local » Jale pe șosele! Zeci de amenzi aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise

Jale pe șosele! Zeci de amenzi aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise

Poliţiştii vasluieni, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost la datorie în ultimele zile, pentru ca toţi cetăţenii să se bucure, în deplină siguranţă, de Ziua Internațională a Copilului și de Rusaliile Ortodoxe.

La activitățile desfășurate în perioada 1 – 4 iunie 2023, au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, care au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau care conduc autoturismul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În această minivacanță, în urma acțiunilor și controalelor efectuate, polițiștii au aplicat peste 561 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 203.145 de lei, au reținut 61 de  permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, cei 46 de polițiști rutieri participanți au verificat peste 225 de vehicule și au legitimat peste  250 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.675 de lei, aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

Dintre acestea, 55 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise, 14 au fost aplicate pentru constatarea de deficiențe tehnice, 5 au fost aplicate pentru abateri bicicliști iar 2 au fost aplicate pentru abateri căruțași.

Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea a 4 infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” (2), ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”(1) și ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”(1).

Totodată, au fost organizate 4 acțiuni, înregistrate 84 de infracțiuni iar 6 persoane au fost surprinse în flagrant-delict.

Polițiștii au intervenit cu operativitate la 167 de evenimente în această perioadă, 142 de solicitări fiind primite prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112.

Exemplificăm:

La data de 3 iunie 2023, ora 08.05, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe drumul județean DJ 243, în localitatea/comuna Perieni, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Perieni.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri Biroului Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

La data de 3 iunie 2023, ora 08.30, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe drumul județean DJ 245, în comuna Banca, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 64 de ani, din comuna localitatea Gara Banca.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Sâmbătă, 3 iunie 2023, ora 16:20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drumul sătesc din localitatea/comuna Băcani, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Banca, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii bârlădeni au constatat că tânărul nu figurează ca deținător de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 4 iunie 2023, ora 00.45, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul european DE 581, în comuna Tutova, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 53 de ani, din comuna Tutova.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, însă acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*