Home » Local » Exercițiu demonstrativ prezentat de pompierii militari cu ocazia „Zilelor Culturale ale Municipiului Bârlad”

Exercițiu demonstrativ prezentat de pompierii militari cu ocazia „Zilelor Culturale ale Municipiului Bârlad”

La invitația oficialităților locale, în siajul manifestărilor organizate cu ocazia „Zilelor Culturale ale Municipiului Bârlad”, astăzi, pompierii militari și voluntarii din cadrul Detașamentului Bârlad, au prezentat un exercițiu demonstrativ despre cum se acționează la intervenție pentru descarcerarea și salvarea victimelor unui accident rutier. Prezentarea tehnicii de intervenție folosite pentru salvarea persoanelor aflate în diferite situații de urgență, precum și exercițiile de descarcerare și cele de acordare a primului ajutor  s-au făcut în parcul din apropierea teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad.

Copiii și adulții au venit cu mic, cu mare pentru a admira și a se familiariza cu tehnica de luptă, dar, mai ales, pentru a vedea cum acționează salvatorii pompieri în diferite situații de urgență generate de producerea unor accidente rutiere. De asemenea, bârlădenii care au venit la acest exercițiu au primit informații despre cea mai nobilă meserie, aceea de salvator, dar și informații legate de admiterea în școlile militare de pompieri. De asemenea, pentru lotul de salvatori care va reprezenta Inspectoratul pentru Situații de Urgență  „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, acest exercițiu demonstrativ s-a constituit într-un antrenament cu public pentru concursul la care vor participa peste circa două săptămâni, și anume „Competiția Națională pentru Descarcerare și Prim Ajutor Calificat”.

Mulțumim pentru invitația de a participa la manifestările organizate cu ocazia „Zilelor Culturale ale Municipiului Bârlad” și, în același timp transmitem un sincer și călduros „La Mulți Ani” tuturor bârlădenilor.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*