Home » Agricultura » Lovitură dură pentru hoții de lemne! 4.346 de acțiuni de control au fost derulate în pădurile Vasluiului

Lovitură dură pentru hoții de lemne! 4.346 de acțiuni de control au fost derulate în pădurile Vasluiului

de Dănuț CIOBANU 

Silvicultorii vasluieni au redus semnificativ volumul materialului lemnos tăiat ilegal. În urma inspecțiile în teren, volumul tăiat ilegal identificat este de 1.062 metri cubi. Din cele 4.346 de acțiuni de control derulate în anul trecut, 323 au fost efectuate în colaborare cu personal din cadrul Ministerului de Interne. Pentru paza pădurilor, silvicultorii locali au achiziționat 57 pistoale letale marca CZ model P-07.

Echipele de control care au acționat în teritoriu au constatat un număr de 178 infracțiuni și 51 contravenții, fiind aplicate amenzi cu o valoare de 55.000 lei. De asemenea, 302 metri cubi de material lemnos a fost confiscat.

„Paza pădurilor pentru DS Vaslui reprezintă una din dificilele sarcini și asta în principal din cauza fragmentării fondului forestier național, rezultat al aplicării legilor fondului funciar. Conștienți de această realitate, la nivelul instituției, în baza prevederilor legale s-au stabilit permanent măsuri menite să ducă la atingerea potențialului necesar asigurării integrității fondului forestier și a pazei pădurilor în condiții corespunzătoare”, a spus Cătălin Idriceanu, directorul Direcției Silvică (DS) Vaslui

Pentru asigurarea securității zonelor forestiere, DS Vaslui a achiziționat prin sistemul informatic de desfășurare a achizițiilor publice un numar 57 pistoale letale marca CZ model P-07, calibrul 9×19 mm.

În data de 30 septembrie 2022 a fost organizată o ședința de tragere în poligon cu armamentul din dotare, la care a participat personalul silvic cu atribuții de paza și delegați din partea furnizorului de armament.

Ședința în poligon s-a desfășurată în două etape: instructaj cu privire la principalele specificații tehnice ale pistolului CZ model P-07 și prezentarea condițiilor de manipulare și folosire, în condiții de siguranță a armamentului  din dotare, scopul instructajului fiind folosirea conform legilor in vigoare a armamentului din dotare , atât din punct de vedere teoretic , cât si din punct de vedere practic; ședința de tragere cu arme letale sub supravegherea instructorilor autorizați de tragere în poligon.

Personalul silvic a executat tragerea cu 5 cartușe cu glonț și cu 5 cartușe fără proiectil.

 „Această acțiune reprezintă o viziune la nivel național, după ce s-au întâmplat mai multe evenimente nedorite cu personalul din cadrul regiei. Atunci ne-am mobilizat toate județele pentru a achiziționa armament letal pentru pădurari. Am pornit acest proiect, cu gândul de a găsi o soluție pentru apărarea integrității personalului silvic”, a explicat Cătălin Idriceanu.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*