Home » Agricultura » Fermierii lucrează la turație maximă! Au fost recoltate 53.187 de hectare cu grâu, orz, rapiță, mazăre, ovăz

Fermierii lucrează la turație maximă! Au fost recoltate 53.187 de hectare cu grâu, orz, rapiță, mazăre, ovăz

Campania de recoltare a culturilor de toamnă și primăvară este în plină desfășurare. Dintr-un total de 113.083 de hectare de culturi agricole, până în data de 19  iulie 2023 erau recoltate 53.187 de hectare. Este vorba despre culturi de toamnă (grâu, orz, orzoaică, rapiță) și culturi de primăvară ( mazăre, ovăz, orzoaică de primăvară). Practic, s-a recoltat un procent de 47% din suprafața totală semănată.

”Campania de recoltare se desfășoară în condiții optime. La grâu procentul de recoltare este de 31%, la orz de 95%, rapiță 75%, mazăre 77%, ovâz 75% etc.”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Vaslui.

În județul Vaslui există o suprafațăde 70.606 hectare semănate de grâu. Pentru acest an, potrivit estimărilor făcute în teritoriu în data de 7 iunie 2023, producția medie estimată la grâu este de 4.068 kilograme/hectar.

Reamintim că seceta prelungită din anul trecut a diminuat sever producția de cereale de la nivelul județului Vaslui. Dacă în 2021 de pe o suprafață totală de 223.125 hectare (ha) cultivate cu grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță s-a obținut o producție totală de 932.566 tone, în anul 2022 de pe aproximativ aceeași suprafață a fost obținută o cantitate totală de 278.503 tone. Mai exact, producția realizată a fost cu 70% mai mică decât în anul precedent. Prin urmare, pierderile înregistrate de producătorii agricoli au fost foarte mari.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*