Home » Local » Distracția a trecut, sărăcia rămâne! Investitorii străini sunt mult mai greu de adus în județul Vaslui

Distracția a trecut, sărăcia rămâne! Investitorii străini sunt mult mai greu de adus în județul Vaslui

În primele cinci luni ale acestui an, în județul Vaslui au fost înmatriculate doar două societăți cu participare străină la capitalul social subscris.

De altfel, în perioada 1991 – 31 decembrie 2021, în județul Vaslui s-au înregistrat 507 societăți străine, ceea ce înseamnă la nivel național un procent de numai 0,20% din totalul societăților străine. Valoarea totală a investițiilor străine din județul nostru este de 44.224.000 euro, adică un procent de 0,09% din totalul sumei investite la nivel național.

Nu întâmplător, județul Vaslui are cel mai mic PIB pe cap de locuitor din România. Acest indicator reflectă performanța economică și productivitatea. Când acest PIB pe cap de locuitor este mai mare înseamnă un nivel de trai mai ridicat, iar când este mai mic un nivel de trai scăzut. Vaslui, Botoșani și Călărași sunt cele mai paupere județe, iar la polul bunăstării sunt Timiș, Cluj și Brașov.

Județul Vaslui va avea la finalul acestui an un PIB pe locuitor de 7.522/euro/locuitor. Conform datelor Comisiei Naționale de Prognoză care a publicat „Proiecţia principalilor indicatori  economico – sociali în PROFIL TERITORIAL 2022 – 2026”, pe următoarele locuri în topul lipsei de performanță economică se numără județul Botoșani cu 8.534 euro/locuitor și județul Călărași cu 8.832 euro/locuitor.

La polul bunăstării se află județe precum Timiș – 20.366 euro/locuitor, Cluj – 22.787 euro/locuitor și Brașov – 19.690 euro/locuitor.

PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator de măsurare a producției și reflectă preformanța economică și creșterea productivității. Practic, PIB-ul pe cap de locuitor este deseori folosit ca un indicator al nivelului de trai: un PIB pe cap de locuitor mai mare semnifică un nivel de trai mai ridicat.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*