Home » Local » Zilele Municipiului Vaslui a treia zi: mult sport, acțiuni culturale și recitaluri de excepție în Centrul Civic!

Zilele Municipiului Vaslui a treia zi: mult sport, acțiuni culturale și recitaluri de excepție în Centrul Civic!

A treia zi a Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui începe în forță. De la ora 9.00, este organizată o competiție de baschet pe terenul de sport de la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, după care de la ora 10.00 va avea loc un simultan de șah la Centrul „Prietenia” Vaslui.

Capitolul sport va fi întregit tot de la ora 10.00 cu o demnostrație de karate tradiționale pe terenul de tenis din Parcul Copou.

La secțiunea cultural, vasluienii vor putea participa de la ora 11.00 la vernisajul expoziției temporare „Vacanțele și concediile românilor în perioada comunistă”, evenimant care va avea loc la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”. Pentru ca de la ora 12.00 să fie organizat vernisajul  expoziției „Dor”, expoziție duo mamă-fică Elena Nourescu Gavril&Lorena Gavril.

Un moment important al zilei se va consuma la hotelul Savior din Vaslui, unde va avea loc la ora 14.00 – Nunta de Aur „Poveștile Noastre”.

De la ora 19.30 în Centrul Civic va concerta Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, după care vasluienii vor putea asista la mai multe recitaluri printre care Matilda Pascal Cojocărița, Remus Bujor, Paul Axinte, Nechita Amexandu, Lili Ciortan, Ioana Stoleru etc.

Ultima seara a Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui se va încheia cu recitalul Orchestrei „Rapsodia Vasluiului” și un foc de artificii.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*