Home » Local » 94 de cupluri aniversate de Primăria Vaslui la Nunta de Aur

94 de cupluri aniversate de Primăria Vaslui la Nunta de Aur

Primăria Vaslui a făcut o tradiţie din a sărbători cuplurile vârstnice la împlinirea a 50 de ani de căsătorie.

Cu această ocazie, 94 de cupluri au primit din partea primarului Vasile Pavăl certificate de căsătorie şi diplome într-un cadru festiv din care nu au lipsit şampania, pişcoturile şi buchetele de flori. A fost nuntă mare la un restaurant din oraș, cum nu a mai fost niciodată, semn că anul 1973 a fost rodnic în întemeierea de familii.

„Generația aceasta este generația care, într-un fel sau altul, a construit ceea ce vedem acum în județul Vaslui. Dumneavoastră aveți 50 de ani de căsătorie și județul Vaslui are 55 de ani. Era mic copil când ați început activitatea aici și evident nu putea să crească decât împreună cu dumneavoastră. Toate aceste lucruri au creat celor din generația noastră un anumit parcurs al vieții, o ordine în viață. Au învățat, s-au format, și-au făcut o profesie, au profesat, au avut bucuria de a trăi împreună, în cuplu, 50 de ani, s-au pensionat și continuă să fie activi în comunitățile noastre. Vă doresc viață lungă, cu sănătate”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Într-o atmosferă de sărbătoare, cuplurile prezente şi-au amintit cele mai frumoase momente ale tinereţii şi au retrăit momentul căsătoriei, dar şi jumătatea de secol trăită împreună, cu bune şi cu rele.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*