Home » Local » Accident rutier în Băcani! Sunt șase victime. Medicul a declarat decesul unui bărbat în vârstă de 50 de ani

Accident rutier în Băcani! Sunt șase victime. Medicul a declarat decesul unui bărbat în vârstă de 50 de ani

Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare), două ambulanțe SMURD tip B2  și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evacuarea, evaluarea, acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI, în urma producerii unui accident rutier pe DJ 245, spre localitatea Băcani, comuna Băcani. La fața locului intervin și cinci ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.

În accident sunt implicate două autovehicule, în care se aflau șapte persoane.  Din primele informații, o persoană este încarcerată. Pompierii lucrează pentru descarcerarea persoanei, iar echipajele SMURD și cele ale SAJ Vaslui evaluează victimele și acordă prim-ajutor.

În urma accidentului au rezultat șase victime (trei copii și tot atâția adulți), una dintre victime aflându-se în stare de inconștiență.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o persoană încarcerată, celelalte victime fiind evacuate de ceilalți participanți la trafic.

Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea persoanei, concomitent fiind efectuate și manevre pentru resuscitarea victimei. Echipajele SMURD și cele ale SAJ Vaslui au evaluat victimele și le-au acordat primul ajutor.

După descarcerare, personalul SAJ Vaslui și paramedicii au continuat manevrele de resuscitare, însă victima nu a răspuns pozitiv acestor manevre, medicul prezent la caz fiind nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 50 ani.

Celelalte cinci victime (trei copii și doi adulți) au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.

Cauza și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de polițiști.

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*