Home » Local » Supărat că nu a primit alcool la magazin! Un bărbat din Tătărăni a dat foc la gardul unei locuințe

Supărat că nu a primit alcool la magazin! Un bărbat din Tătărăni a dat foc la gardul unei locuințe

Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Tătărăni, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și amenințare.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au probat activitatea infracțională a unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Tătărăni, care ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, ar fi proferat amenințări și ar fi incendiat un gard, în localitatea Tătărăni, după ce un administrator de spațiu comercial ar fi refuzat să îi vândă alcool.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit că, la data de 28 august 2023, ora 13.00, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul cercetat ar fi incendiat, cu o brichetă și vegetație uscată, gardul unei locuințe deținut de către o rudă a administratorului.

În urma acțiunii bărbatului cercetat, gardul a suferit avarii pe o lungime de 21 de metri, prejudiciul cauzat fiind estimat la 2.000 lei.

În aceeași zi, 28 august 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Ieri, 29 august 2023, acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, împotriva sa fiind dispusă măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*