Home » Local » Atac în șantierul de la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare! Trei tineri au furat scule în valoare de 23.000 de lei

Atac în șantierul de la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare! Trei tineri au furat scule în valoare de 23.000 de lei

Poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut trei persoane, o tânără și un tânăr, ambii în vârstă de 19 ani, din comuna Solești, și un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Muntenii de Sus, toți din județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au documentat și probat activitatea celor 3 persoane, bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în noaptea de 21/22 aprilie 2023, în localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în perioada sus-menționată, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii ar fi sustras, dintr-un șantier organizat la baza statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, pe durata nopții, prin forțarea ușii de acces a unui container metalic (ce servea drept magazie), mai multe scule electrice, pe care le-ar fi valorificat.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la peste 23.000 lei.

La data de 28 septembrie, respectiv 29 septembrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au luat față de cele 3 persoane cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*