Home » Local » Video/Casă în flăcări în comuna Voinești! O femeie în vârstă de 77 de ani a fost găsită carbonizată

Video/Casă în flăcări în comuna Voinești! O femeie în vârstă de 77 de ani a fost găsită carbonizată

Începând cu ora 03:30, Punctul de Lucru Ivănești a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Uricari,  comuna Voinești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, iar în urma recunoașterii s-a constatat că sunt două victime, una dintre acestea fiind găsită carbonizată. Femeia decedată avea 77 ani.

Incendiul se manifesta la întreaga locuință și la două anexe gospodărești și exista pericolul de propagare la cel puţin un imobil din vecinătate. Au fost solicitate în sprijin echipaje suplimentare, de  la Detașamentul Bârlad fiind deplasate o autospecială multifuncțională și o ambulanță SMURD.

Cea de-a doua victimă, un bărbat în vârstă de 83 ani, acea arsuri de gradele I și  II la nivelul membrelor inferioare, precum și la umărul stâng. Victima a primit primul ajutor în ambulanța SMURD,  ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad.

Pompierii au limitat propagarea incendiului la casa învecinată și au continuat operațiunile pentru lichidarea principalelor focare. La ora 08:45, incendiul a fost lichidat.

Locuința cuprinsă de flăcări și anexele gospodărești au fost degradate în proporție de aproximativ 80%.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum degradat și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*