Home » Administratie » Prima ședință extraordinară a Consiliului Județean Vaslui, după arestarea lui Dumitru Buzatu!

Prima ședință extraordinară a Consiliului Județean Vaslui, după arestarea lui Dumitru Buzatu!

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a depus proiectul „BiblioHub Vaslui” prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Prin acest proiect se are în vedere renovarea și transformarea în hub-uri a 3 biblioteci (Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, Biblioteca Municipală ”M. Ralea” Huși și Biblioteca Comunală Fălciu), precum și dotarea unui număr de 26 de biblioteci cu echipamente informatice și dezvoltarea competențelor de bază digitale a unui număr de 2.500 de cetățeni ai județului Vaslui din comunități defavorizate.

În prezent, proiectul se află în etapa de semnare a contractului de finanțare. Pentru accesarea acestei surse de finanțare nerambursabile, s-a încheiat un acord de parteneriat între județul Vaslui în calitate de lider de parteneriat, Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui și UAT-urile ce au în proprietate/administrare bibliotecile.

Dumitru Buzatu, fostul președinte al CJ Vaslui a fost mandatat să semneze în numele parteneriatului următoarele documente: acordul de parteneriat, toate actele necesare depunerii cererii de finanțare și contractul de finanțare.

„Până la această dată, au fost semnate cererea de finanțare, documentele anexă ale acesteia și acordul de parteneriat, rămânând a fi semnate răspunsurile la solicitările de clarificări, contractul de finanțare și documentele aferente implementării proiectului”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

Ca urmare a suspendării mandatului lui Dumitru Buzatu, vicepreședintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, a fost desemnat să exercite temporar atribuțiile de președinte al CJ-ului, urmând să semneze toate actele solicitate pentru completarea cererii de finanțare, contractul de finanțare și documentele aferente implementării proiectului.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*