Home » Local » Urmărire pe străzile din municipiul Bârlad! Un șofer beat a fost prins de polițiști pe strada Gheorghe Emandi

Urmărire pe străzile din municipiul Bârlad! Un șofer beat a fost prins de polițiști pe strada Gheorghe Emandi

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de comiterea unei infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice. 

La data de 21 octombrie 2023, ora 20.50, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Epureanu, din Bârlad, a depistat și a încercat să oprească, în vederea controlului, efectuând semnal regulamentar de oprire, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 29 de ani, din aceeași localitate.

Autoturismul nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor și ar fi încercat să se sustragă activității de control, continuându-și deplasarea pe mai multe străzi, însă a fost imobilizat pe strada Gheorghe Emandi.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 23 octombrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Poliției Municipiului Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad au reținut un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Vinderei, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

La data de 22 octombrie 2023, ora 23.20, un echipaj al Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Republicii, din Bârlad, a depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Vinderei, județul Vaslui.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 23 octombrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Bârlad l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*