Home » Agricultura » Bani transferați în conturi! Peste 15.000 de fermieri vasluieni primesc avansul pentru cererile unice de plată 2023

Bani transferați în conturi! Peste 15.000 de fermieri vasluieni primesc avansul pentru cererile unice de plată 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plata sumei de 276.521.796 lei, pentru un număr de 165.914 fermieri eligibili la plata avansului aferent campaniei 2023. În județul Vaslui au depus cereri de sprijin în 2023 un total de 15.939 de fermieri.

Începând cu data de 16 octombrie 2023 a demarat campania de plata în avans a fermierilor care au depus cereri unice de plata în anul 2023, care se va încheia la data de 30 noiembrie 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2023 se regăsesc în ordinul pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor şi stabilirea condiţiilor de acordare a avansului pentru plăţile directe decuplate finanţate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, supus dezbaterii publice pe site-ul MADR.

„Statele membre pot acorda plăţi pentru intervenţii/măsuri, cu încadrarea în procentul de maximum 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervenţiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi de 85% din cuantumul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”, a spus Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui.

Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2023 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 3.

Plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.12.2022 şi publicatîn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/1.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*