Home » Local » Controale pe șosele! Zeci de șoferi au rămas fără permise de conducere și certificate de înmatriculare

Controale pe șosele! Zeci de șoferi au rămas fără permise de conducere și certificate de înmatriculare

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, pe drumurile publice din județul Vaslui, polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

La acțiunile desfășurate, cei peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică au beneficiat și de sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Astfel, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive, precum și a conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile legale privind limitele de viteză.

În urma acțiunilor și controalelor efectuate, au fost verificate peste 775 de vehicule și legitimate peste 820 de persoane, fiind efectuate 521 de testări alcoolscopice și constatată săvârșirea a 8 infracțiuni la regimul rutier.

Urmare a activităților derulate au fost aplicate 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 93. 210 de lei.

Totodată, au fost reținute 37 de permise de conducere și 11 de certificate de înmatriculare. Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: depășirea limitelor legale de viteză (20), conducere sub influența alcoolului (6), depășirea neregulamentară (4) și alte cauze (7).

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*