Home » Local » Substanță vegetală, posibil cannabis, descoperită în cabina unui autocamion în PTF Albița

Substanță vegetală, posibil cannabis, descoperită în cabina unui autocamion în PTF Albița

În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din PTF Albița, au fost descoperite 4.1 grame de substanță vegetală cu miros înțepător, suspectă a fi cannabis, pe care un cetățean ucrainean le achiziționase, conform declarației sale, pentru consum propriu.

În data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un ansamblu rutier format din camion și remorcă, un cetățean ucrainean în vârstă de 47 de ani.

În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind controlul coordonat și în baza profilului de risc stabilit, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, într-un sertar al cabinei camionului, ascunsă într-o cutie de telefon mobil, disimulată într-un plic, o substanță vegetală de culoare verde olive, cu miros înțepător, în greutate de 4,1 grame (suspectă a fi cannabis) .

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat respectiva substanță pentru consum propriu, din Olanda.

Substanța descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată și urmează a fi predată lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Vaslui.

În cauză urmează să fie sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Teritorială Vaslui, în vederea cercetării faptelor sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă la introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul/exportul de droguri de risc, fără drept și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*