Home » Local » Acțiuni ale IPJ Vaslui cu peste 45 de polițiști! 16 filtre rutiere, 310 persoane legitimate, 65 de testări alcoolscopice

Acțiuni ale IPJ Vaslui cu peste 45 de polițiști! 16 filtre rutiere, 310 persoane legitimate, 65 de testări alcoolscopice

Peste 45 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Vaslui, au acționat în perioada 5 – 7 ianuarie 2024, pe raza de competență a Secțiilor 1 și 2 Poliție Rurală Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale, infracțiunilor la regimul silvic, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

Începând cu data de 5 ianuarie 2024, în diferite intervale orare, atât pe timpul zilei cât și al nopții, peste 45 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră au participat la acțiuni, cu efective mărite, în mediul rural, pe teritoriul de competență al Secțiilor 1 și 2 Poliție Rurală Vaslui.

S-a urmărit asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul urban și rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos, respectiv pe linia prevenirii prevenirii producerii accidentelor rutiere.

Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate peste 310 persoane, controlate peste 200 de vehicule și mopede și derulate 65 de testări alcoolscopice.

De asemenea, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 8. 000 de lei.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile cu risc ridicat criminogen.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*