Home » Local » Articole pirotehnice, însumând 535 de focuri, oprite din drumul către Republica Moldova

Articole pirotehnice, însumând 535 de focuri, oprite din drumul către Republica Moldova

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr din Republica Moldova asupra căruia au fost descoperite articole pirotehnice, deşi acesta nu deţinea autorizaţie pentru a efectua operaţiuni cu astfel de materiale.

În data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, în calitate de pasager al unui autoturism, un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 17 ani.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport și persoanelor, echipa comună de control a descoperit, în bagajele pasagerului, cutii ce conțineau articole pirotehnice, însumând 535 de focuri, din clasa F2.

În urma verificărilor specifice efectuate s-a concluzionat că tânărul nu deţine autorizaţie pentru a efectua operaţiuni cu astfel de materiale pirotehnice.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Conform prevederilor legale, produsele,  în valoare totală de 1.000 de lei, au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*