Home » Local » Ambulanță îngropată în nămeți în Pogana. Autoturism suspendat pe pasajul de cale ferată de la Buhăești

Ambulanță îngropată în nămeți în Pogana. Autoturism suspendat pe pasajul de cale ferată de la Buhăești

În cursul nopții trecute s-au înregistrat mai multe intervenții de urgență în diverse zone de pe raza județului Vaslui. Primul apel la numărul de urgență 112 a anunțat că un microbuz în care se aflau 9 persoane a rămas blocat în zăpadă pe raza comunei Perieni. Persoanele blocate aveau provizii, iar mijlocul de transport dispunea de carburant. În urma coordonării cu Serviciul de Drumuri Naționale, a fost trimis un utilaj tip freză pentru deblocare. Conducătorul auto vinovat de nerespectarea interdicției instituite va fi sancționat conform prevederilor legale.

În paralel, tot în cursul nopții trecute, a fost înregistrat un apel la numărul de urgență 112 din partea unei ambulanțe care se deplasa către o femeie însărcinată. Salvarea a rămas blocată în zăpadă pe raza comunei Pogana în timp ce se deplasa spre localitatea Măscurei. În urma discuțiilor purtate la centrul de coordonare al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), persoana însărcinată a născut la domiciliu în condiții de siguranță, asistată de personalul medical. Echipele de intervenție ale SC LDP Vaslui lucrează la deblocarea drumului, astfel încât ambulanța să poată continua deplasarea pentru a prelua mama și nou-născutul.

De asemenea, la ora 05:06, a fost semnalată o altă situație de urgență: un autoturism a rămas suspendat pe pasajul de cale ferată de la Buhăești. Persoanele aflate în vehicul au fost evacuate în siguranță, iar în regim de urgență a fost anunțat personalul de la CFR pentru a preveni un posibil incident tragic. Autoturismul a fost ulterior scos de pe calea ferată.

La ora 05:13, în această dimineață, a fost raportată o altă situație de urgență, un autocar înmatriculat în Republica Moldova a derapat și a rămas blocat în șanț, pe Drumul European, la intrarea în localitatea Târzii. Autoritățile au intervenit prompt pentru a gestiona situația, asigurând evacuarea pasagerilor și începând operațiunile pentru deblocarea autocarului și restabilirea circulației rutiere în zonă.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*