Home » Local » Elevi pasionați de fizică și de spațiul cosmic

Elevi pasionați de fizică și de spațiul cosmic

În perioada 03 – 07 ianuarie 2024, în stațiunea turistică VATRA DORNEI, s-a desfășurat Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică ,,MARIN DACIAN BICA”, ediția a X-a, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Societatea Ştiinţifică „Cygnus” – centru UNESCO, Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei și Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc.

Au participat un număr de 240 de elevi și 40 de cadre didactice din 21 de județe ale țării. Județul Vaslui a fost reprezentat de 18 elevi pasionați de fizică și de spațiul cosmic. Profesorii voluntari care au însoțit lotul de elevi -doamna profesoară Irina Dumitrașcu și doamna profesoară Pavelina Tăune.

În cadrul taberei s-au desfășurat sesiuni de pregătire pe clase (pentru disciplina fizică) și pe ateliere, la astronomie și astrofizică, în funcție de vârsta și pregătirea participanților. Scopul taberei a fost de a organiza cursuri de Astronomie și Astrofizică atât pentru inițiere cât și pentru performanță, precum și seri de observații astronomice cu ajutorul telescoapelor și a lunetelor. La finalul taberei s-au desfășurat concursurile: Concursul Național de Fizică ”MARIN DACIAN BICA” şi Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică ”MARIN DACIAN BICA”, înscrise în  Calendarul Concursurilor Naționale a Ministerului Educației.

Cei 18 elevi vasluieni au participat la concursuri și s-au evidențiat prin rezultate notabile.

Caracaș Petru Constantin, elev în clasa a IX-a, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, la concursul de fizică a optat pentru subiecte de clasa a XII-a și a obținut cel mai mare punctaj la nivelul clasei a XII-a.

Polei David, elev în clasa a VIII-a, Colegiul Național “Cuza Vodă” Huși, a obținut punctajul maxim acordat (100 puncte) la nivelul clasei a VIII-a, la concursul de fizică.

Ivan Alexia Ștefania, elevă în clasa a X-a, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” și Caracaș Petru Constantin au participat cu succes la ambele concursuri.

La Concursul Național de Fizică ”Marin Dacian Bica” au participat 7 elevi și au obținut următoarele rezultate:

✔Chirițescu Erika, clasa a VI-a,  Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui – Premiul III și Medalie de bronz;

✔Polei David, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional “Cuza Vodă” Huşi – Premiul I, Medalie de aur și Premiul absolut (pentru cel mai mare punctaj la clasa a 8-a, 100 puncte);

✔ Caracaș Petru Constantin, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad – Premiul I, Medalie de aur și Premiul absolut (pentru cel mai mare punctaj la clasa a XII-a);

✔Sîrghi-Bojian Mihai, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui – Premiul III și Medalie de bronz;

✔ Gospodin Rareș Andrei, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui – Mențiune;

✔Tătaru Ștefan, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui – Mențiune;

✔Ivan Alexia Ștefania, clasa a X-a, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui – Premiul II și Medalie de argint.

Se sesizează o distribuție uniformă pe tot palierul de premii acordate la Concursul Național de Fizică ,,Marin Dacian Bica”, pentru toți cei 7 elevi participanți.

La Concursul Național de Astronomie și Astrofizică ,,Marin Dacian Bica” au participat 13 elevi și au obținut rezultate apreciabile:

✔Munteanu Tudor Andrei, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Vaslui – Premiul II și Medalie de argint;

✔Crețu Nectaria, clasa a V-a, Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”, Bârlad – Premiul I și Medalie de aur;

✔Chiriac Anastasia, clasa a V-a, Școala Gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” Bârlad – Premiul III și Medalie de bronz;

✔Chiriac Ana, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” Bârlad – Premiul II și Medalie de argint;

✔Munteanu Ștefan, clasa a VII-a, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui – Premiul II și Medalie de argint;

✔Poiană Horea-Luca, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”Alexandra Nechita” Vaslui – Premiul II și Medalie de argint;

✔Obreja Maria Teodora, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui – Premiul I și Medalie de aur;

✔ Velică Ștefania Alexandra, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui – Premiul I și Medalie de aur;

✔ Caracaș Petru Constantin, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad – Mențiune;

✔ Dumitriu Beatrice-Andreea, clasa a X-a, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad – Premiul II și Medalie de argint;

✔Ivan Alexia Ștefania, clasa a X-a, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui – Mențiune;

✔Cruceanu Bianca, clasa a XI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad – Premiul I și Medalie de aur;

✔Zaharia Adrian, clasa a XI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad – Mențiune.

Felicitări elevilor pentru ale lor pasiuni pentru științele exacte și misterele Universului! Respect părinților și profesorilor pentru susținerea optimismului elevilor pentru domeniul cercetare!

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*