Home » Local » Doar 15.066 de contribuabili din județul Vaslui sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual

Doar 15.066 de contribuabili din județul Vaslui sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual

La sfârșitul anului trecut, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui administra un număr total de 165.890 de contribuabili. La aceeași dată, numărul total de utilizatori înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV) la nivelul județului Vaslui era de 15.066 contribuabili, din care: persoane fizice 9.875 și persoane juridice și alte entități: 5.191.

Spațiul Privat Virtual este un serviciu care permite transmiterea de date prin mijloace electronice și furnizează dovezi referitoare la manipularea datelor transmise, inclusiv dovezi privind transmiterea și primirea datelor.

Înregistrarea în SPV a contribuabililor se poate realiza prin intermediul: Certificatelor digitale calificate – pentru persoane fizice, persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică; Credențialelor (nume utilizator și parolă) – pentru persoane fizice.

La implementarea serviciului, tipurile de documente primite pe baza cărora era posibilă aprobarea înregistrării în SPV a persoanelor fizice, fără a fi necesară prezența la sediilor unităților fiscale erau: Decizia de impunere, Decizia referitoare la obligații de plată accesorii și Scrisoare cuprinzând informații pentru înscrierea persoanelor fizice ca utilizator SPV

Începând cu data de 1 martie 2022, în relația cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și alte entități fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprideri individuale și întreprideri familiale, comunicarea se face exclusiv prin intermediul Spațiului Privat Virtual.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*