Home » Administratie » Mai mult consum, mai puține investiții! Bugetul județului Vaslui mizează pe venituri totale de 564,4 milioane de lei

Mai mult consum, mai puține investiții! Bugetul județului Vaslui mizează pe venituri totale de 564,4 milioane de lei

de Dănuț CIOBANU 

Proiectul bugetului local al județului Vaslui pe anul 2024 se bazează pe venituri totale de 564,4 milioane de lei. Cum era de așteptat, o mare parte din venituri provind din subvenții de la bugetul consolidat al statului care se ridică la 177,8 milioane de lei. La fel ca în anii trecuți, secțiunea de funcționare primește sume mult mai mari comparativ cu secțiunea de dezvoltare. 

Proiectul bugetului local al județului Vaslui pe anul 2024 prevede la capitolul venituri o sumă totală de 564.433.248 de lei. Subvențiile de la bugetul de stat care vor intra anul acesta în județul Vaslui sunt prognozate la suma de 177.864.698 de lei. De asemenea, din PNRR sunt așteptate să intre în bugetul local venituri totale care se ridică la 116.036.401 lei.

La capitolul cheltuieli este prevăzută o sumă totală de 693.284.570 de lei, din care cheltuielile de personal reprezintă 193.553.998 de lei. Nu în ultimul rând, pentru secțiunea de funcționare sunt alocate sume în valoare totală de 385.811.000 de lei, în timp ce pentru secțiune de dezvoltare suma este de numai 178.622.248 de lei.

Totodată, excedentul bugetului local al județului Vaslui la finalul anului trecut de 106 milioane de le va fi alocat secțiunii de dezvoltare pentru anul curent.

Consilierii județeni din opoziție au precizat că suma rămasă în excedentul bugetar pe anul trecut este foarte mare, iar o parte de bani se repartizează pentru niște proiecte care sunt aproape de finalizare.

Liviu Iacob, consilier PNL, a precizat că acest an nu va fi mult diferit față de anul trecut în ceea ce privește implementarea proiectelor și este posibil ca la finalul anului excedentul să fie și mai mare.

„Nu cred că veți găsi înțelegere la constructori că vor lucra de două ori mai mult. Sunt îngrijorat de cum vom încheia acest an. În această dinamică, excedentul bugetar va ajunge la 200 de milioane de lei”, a spus consilierul liberal.

Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că speră să se lucreze mai mult decât în anul trecut, iar din acest excedent este nevoie de bani pentru drumul strategic, proiectele de la Spitalul Județean de Urgență etc. Cât privește repartizarea unor sume pentru investițiile aproape finalizate, respectivele proiecte sunt în recepție și apoi sunt finalizate toate plățile.

„Nu aplaud că avem acest excedent bugetar, dar mă bucur de existența lui”, a sintetizat Ciprian Trifan.

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*