Home » Administratie » Ciprian Trifan, felicitat de consilierii din opoziție! „Ați desființat sinecurile unor membri marcanți ai PSD”

Ciprian Trifan, felicitat de consilierii din opoziție! „Ați desființat sinecurile unor membri marcanți ai PSD”

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Județean Vaslui a aprobat noua organigramă a instituției. Una din modificări a vizat desființarea cabinetului fostului președinte al CJ Vaslui. Consilierii din opoziție nu și-au ascuns satisfacția pentru desființarea cabinetului lui Dumitru Buzatu și au cerut un raport cu privire la activitatea prestată de cei șase consilieri în perioada septembrie – decembrie 2023.

Liviu Iacob, consilier județean PNL, l-a felicitat pe Ciprian Trifan pentru curajul de a desființa cabinetul lui Dumitru Buzatu, făcând o asociere cu lupta dintre David și Goliat.

„Ați desființat sinecurile unor membri marcanți ai PSD. Apreciem asta! Vă apreciem curajul pentru desființarea acelor posturi. Încă aștept raportul de activitate de pe 22 septembrie până la sfârșitul anului, privind activitatea desfășurată de cei șase consilieri. Din impozitele pe care le plătesc ca și întreprinzător privat ar putea ajunge în sinecurile din CJ Vaslui  și nu numai aici. De aceea aș fi vrut să văd dacă banii mei au fost investiți bine.Cu banii mei plătesc prefectul, pe dumneavoastră etc. Sunt îngrijorat de cheltuirea banului public. În trei luni ce activități au desfășurat cei șase consilieri?”, a întreba consilierul.

„Ținând cont de faptul că rolul personalului contractual din cadrul cabinetului demnitarului este acela de a-l sprijini pe acesta în realizarea activităților direct rezultate din exercitarea atribuțiilor care îi sunt stabilite prin Constituție sau prin alte acte normative, se propune desființarea structurii Cabinetul Președintelui”, se precizează în hotărâre. 

Noua organigramă

Numărul maxim de posturi, stabilit şi comunicat de Instituţia Prefectului – Județul Vaslui este de 551 posturi.

Numărul total de posturi prevăzute și aprobate pentru structurile aparatului de specialitate al CJ Vaslui și ale instituțiilor publice aflate în subordine, indiferent de forma de finanțare, care fac obiectul încadrării în numărul de posturi normat este de 363, după cum urmează:  aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vaslui – 183 posturi; Direcția Județeană de Evidenţă a Persoanelor Vaslui – 27 posturi; Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui – 47 posturi; Biblioteca Județeană „N.M. Spătarul” Vaslui – 42 posturi; Muzeul „V. Pârvan” Bârlad – 64 posturi; la care se adaugă posturile instituțiilor publice înființate prin hotărâri ale consiliului județean şi care sunt exceptate încadrării în numărul de posturi normat.

În urma reorganizării aparatului de specialitate al CJ Vaslui, în baza legislației privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, avem următoarea organigramă.

Din numărul total de 183 de posturi (3 posturi de demnitate publică, 1 post administrator public, 138 funcții publice și 41 funcții contractuale) au fost desființate un număr de 14 posturi (6 posturi în regim contractual și 8 funcții publice), rămânând un număr de total de 169 de posturi (din care 3 funcții de demnitate publică, 1 post de administrator public, 35 posturi în regim contractual și 130 funcții publice).

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*