Home » Local » Salarii mai mari! Funcționarii din primării se pregătesc de declanșarea grevei generale

Salarii mai mari! Funcționarii din primării se pregătesc de declanșarea grevei generale

Mai multe primării de la nivelul județului Vaslui au declanșat în cursul zilei de astăzi o grevă de avertisment. Principala revendicare a lucrătorilor din administrație este actualizarea salariilor care sunt blocate de cinci ani.

Mai exact, salariile le sunt raportate la salariul minim pe țară, care a fost majorat treptat, însă funcționarii susțin că salariile lor nu au mai fost actualizate.

Dacă Guvernul nu le va rezolva solicitările, sindicaliștii vor declanșa greva generală începând cu data de 5 februarie 2024.

„Încă de pe 25 ianaurie, am notificat Guvernul cu privire la declanşarea grevei generale în sectorul de activitate administraţie publică. Calendarul acţiunilor de protest este unul extrem de clar şi este dat de lege, grevă de avertisment în 31 ianuarie şi grevă generală pe termen nelimitat, începând cu 5 februarie. Acţiunea noastră de protest are trei revendicări, între care cea principală este aplicarea integrală a Legii salarizării pentru personalul din administraţia publică. Este de precizat că nu solicităm majorări salariale, vrem doar să se acorde ce este scris în lege – salariul minim pe economie înmulţit cu coeficientul pe care sindicatul l-a negociat cu primarul”, a spus Lucian Puiu, preşedintele Federaţiei Columna – SCOR.

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*