Home » Administratie » Consiliul Județean va finanța cele trei olimpiade naționale care se desfășoară în județul Vaslui

Consiliul Județean va finanța cele trei olimpiade naționale care se desfășoară în județul Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va încheia un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean pentru a finanța cele trei olimpiade naționale care se desfășoară în județul Vaslui. Conducerea CJ-ului a susținut că finanțarea acestor olimpiade se va face la fel cum finanțează respectivele activități și municipiiile Huși și Vaslui.

„Vom veni în fața dumneavoastră într-un parteneriat cu ISJ vaslui pentru a finanța cele trei olimpiade naționale. De asemenea, vom încheia un parteneriat și cu Centrul Județean de Excelență (CJE) Vaslui pentru a finanța o parte din activitățile instituției”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

În anul şcolar 2022 – 2023, la grupele de performanţă din cadrul CJE Vaslui s-au înregistrat aproximativ 1.100 înscrieri, iar în anul şcolar 2023 – 2024 s-au înregistrat aproximativ 1.200 înscrieri.

Centrul Judeţean de Excelenţă Vaslui – Zona Vaslui, pentru pregătirea şi dezvoltarea elevilor capabili de performanţe înalte, a suplimentat numărul de grupe de la 35 în anul şcolar precedent, la 40 în anul şcolar curent. De  asemenea, numărul de elevi a crescut de la 539 în anul şcolar precedent, la 606 în anul şcolar curent.

În Vaslui, Centrul Judeţean de Excelenţă îşi desfăşoară activitatea în 40 grupe împărţite pe disciplinele Bilogie, Fizică, Chimie, Lb. Engleză, Lb. Franceză, Lb. Italiană, Lb. Spaniolă, Lb. Rusă, Matematică, Informatică, Lb. Română, Lb. Latină, Robotică şi Istorie, cu un număr de 606 elevi.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*