Home » Local » La volan, fără drept

La volan, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 14 februarie a.c, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 57 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz și remorcă, cu o masă totală maximă autorizată de 6.500 Kg.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză .

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*