Home » Local » Accident produs pe DE 581! Trei autovehicule au fost avariate

Accident produs pe DE 581! Trei autovehicule au fost avariate

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare ușoară, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI și evaluarea persoanelor implicate într-un accident rutier produs pe DE 581, în raza localității Sălcioara, comuna Banca. La fața locului a intervenit și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite trei autovehicule avariate,  doar unul dintre șoferi necesitând îngrijiri medicale. Bărbatul în cauză a fost evaluat de echipajul ambulanței SAJ Vaslui, iar după acordarea primului ajutor a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Celelalte două persoane implicate în accident au fost evaluate,  însă nu au necesitat acordarea primului ajutor calificat.

Pompierii militari au asigurat măsurile PSI și au curățat carosabilul.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*