Home » Local » Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic

Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Albiţa  efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism  neîmatriculat.

În ziua de 9 martie a.c, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism cu număr de înmatriculare specific Olandei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda începând cu data de 04.03.2024.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*