Home » Administratie » Investiții pe bani europeni! Vor fi reabilitate energetic două clădiri publice

Investiții pe bani europeni! Vor fi reabilitate energetic două clădiri publice

de Dănuț CIOBANU 

Constructorii demarează în municipiul Vaslui alte două proiecte finanțate prin PNRR. Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an și vizează reabilitarea energetică la două clădiri publice. Tot prin acest program de finanțare în Zonă Industrială vor fi construite cinci blocuri cu 100 de locuințe pentru tineri.

Primăria Vaslui a predat constructorului două amplasamente ale unor clădiri cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 Valul renovării.

Proiectele vizează creșterea eficienței energetice în clădirea de pe strada Biruinței, în care funcționează Centrul de zi pentru persoane de vârsta a III-a și clădirea publică situată pe strada Nicolae Iorga, nr. 62, în care funcționează Centrul Prietenia, destinat persoanelor de vârsta a III-a.

În data de 11 martie 2024 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, investițiile urmând să fie finalizate în luna decembrie a acestui an.

„Cele două proiecte sunt finanțate în totalitate prin PNRR, valoarea contractelor fiind de 2.158.677,79 lei cu TVA. Finanțarea este cuprinsă în categoria renovărilor aprofundate, ceea ce va conduce la reducerea cu peste 60% a consumurilor de energie, siguranță și confort în exploatarea celor două centre”, a spus Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui.

Proiectele vor cuprinde lucrări de izolație termică a pereților exteriori, a planșeelor superioare, revizuirea instalațiilor de încălzire și echiparea cu pompe de căldură, montare de panouri fotovoltaice și schimbarea corpurilor de iluminat cu cele de tip LED și refacerea acoperișurilor prin realizarea de șarpante.

Tot prin PNRR va fi finanțat și proiectul „Construire locuințe pentru tineri în Municipiul Vaslui”.

Vor fi construite în fosta Zonă Industrială cinci blocuri cu 100 de locuințe pentru tineri. Vor fi 40 de apartamente cu o cameră, 40 de apartamente cu două camere și 20 de apartamente cu trei camere. Blocurile vor fi dotate cu lift interior, centrală proprie  de bloc, spații de parcare etc. Prețul pentru un metru pătrat construit este în jur de 800 de euro.

Valoarea totală a proiectului este de 36.279.846 lei cu TVA inclus, respectiv 30.487.265 lei fără TVA. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de către municipiul Vaslui pentru acest proiect este în suma de 6.193.200 euro fără TVA. Finanțarea este asigurată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10.

Pe fondul locativ este obligatoriu realizarea a 45 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Prin urmare, pentru diferența de până la 12 milioane de euro care este alocată municipiului Vaslui se vor achiziționa 10 mijloace de transport electrice.

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*