Home » Local » Extinderea UPU Vaslui are termen de finalizare luna iunie 2024! Valoarea investiției este de 27 de milioane de lei

Extinderea UPU Vaslui are termen de finalizare luna iunie 2024! Valoarea investiției este de 27 de milioane de lei

de Dănuț CIOBANU 

Proiectul „Extindere Unitate de Primiri Urgențe” din cadrul SJU Vaslui se apropie de final. Autoritățile locale estimează că lucrările vor fi terminate până în luna iunie, dar nu înseamnă că depășirea acestui termen duce la impunerea de penalități. Valoarea totală a investiției este de 27 de milioane de lei. 

Proiectul „Extindere Unitate de Primiri Urgențe și Realizare Heliport” va fi finalizat până la finalul acestui an. Inițial, investiția trebuia să fie terminată până la sfârșitul anului trecut. Valoarea estimată a cheltuielilor necesare finalizării proiectului se ridică în total la suma de 19.009.534 lei.

„Anul acesta se va finaliza proiectul. Noi avem ca target luna iunie, dar nu vorbim neapărat că ceea ce este peste iunie înseamnă penalități. Sperăm să  ne încadrăm și să ne închidem cu ceea ce înseamnă UPU”, a explicat Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei 56.000 de pacienți care trec, în medie, în fiecare an pe la UPU Vaslui. Printre beneficiari se mai numără și cele 101 persoane care lucrează la UPU, precum și paramedicii care muncesc pe autospecialele de terapie intensivă.

Contractul de finanțare pentru realizarea proiectului a fost semnat în data de 13 martie 2019. După ultimele modificări operate la contract, valoarea totală a investiției este de 27.023.596 lei (inclusiv TVA), din care contribuția proprie a județului Vaslui este în sumă de 20.000.286 lei. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

La finalizarea investițiilor, cadrele medicale de la UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui vor avea condiții adecvate de muncă. Este vorba despre asigurarea unor circuite funcționale pentru dirijarea pacienților; supravegherea eficace a pacienților printr-un spațiu deschis de triaj; îmbunătățirea dotării cu aparatură medicală pentru diagnosticarea rapidă a pacienților, precum și asigurarea transferului cu maxima rapiditate a pacienților care necesită transport aerian de urgență către alte unități spitalicești.

Nu în ultimul rând, cei 170 de aparținători ai pacienților care se prezintă, în medie, zilnic la UPU au nevoie de spații adecvate de așteptare pentru reducerea stresului cauzat de timpul prelungit de așteptare, precum și asigurarea unor condiții optime pentru a primi servicii suport de consiliere și sprijin.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*