Home » Culture » Concursul „Eco Fashion Show”, dedicat elevilor din școlile municipiului Vaslui

Concursul „Eco Fashion Show”, dedicat elevilor din școlile municipiului Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui va organiza pe data de 1 iunie 2024 Concursul „Eco Fashion Show”, ediția a III-a, prilejuit de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului. La concurs sunt invitați să ia parte elevii instituțiilor de învățământ din municipiul Vaslui.

„Anul acesta participanții, împreună cu părinții și cadrele didactice vor avea de realizat costume ale unor personaje istorice folosind materiale reciclabile (ziare, cutii de carton, folii și pungi de plastic, ambalaje din plastic, cutii de tablă etc.), pe care le vor prezenta în cadrul paradei organizată de către Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în data de 1 iunie 2024”, au precizat organizatorii  evenimentului.

În urma jurizării, cele mai bune costume vor fi premiate în cadrul unei ceremonii. Fiecare copil își va descrie costumul, materialele folosite, tehnicile utilizate, cu cine a lucrat și ce înseamnă pentru el/ea reciclarea și care este importanța acesteia. De asemenea, fiecare cadru didactic se poate înscrie la concurs cu un număr de maximum 5 elevi.

„Înscrierile se fac prin depunerea la sediul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, situat în strada Hagi Chiriac, numărul 2 a fișei de înscriere însoțită de o fotografie a costumului realizat. Perioada de înscriere este 1 aprilie – 20 mai 2024”, au mai precizat organizatorii evenimentului.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*