Home » Local » Incendiu într-o locuință din Ferești! Pericol de propagare la un rastel plin cu butelii încărcate cu GPL

Incendiu într-o locuință din Ferești! Pericol de propagare la un rastel plin cu butelii încărcate cu GPL

Azi noapte, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au  intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Ferești, comuna Ferești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, atât în interiorul locuinței (circa 60 metri pătrați), cât și la nivelul acoperișului (peste 90 metri pătrați), existând pericol de propagare la o locuință învecinată, o anexă gospodărească și un rastel plin cu butelii încărcate cu GPL

Proprietarii locuinței se autoevacuaseră până la sosirea echipajelor de stingere.

Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat, fiind salvate locuința din apropiere, rastelul cu butelii și anexa gospodărească.

Au ars aproximativ 100 metri pătrați acoperiș din plăci de azbociment pe astereală din lemn, patru ferestre și două uși din PVC, piese și elemente de mobilier, bunuri electrocasnice și electronice, diverse documente, bunuri textile și din material plastic.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de scăpările de gaze combustibile dintr-un recipient sub presiune încărcat cu GPL.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: