Home » Administratie » Cetățeni revoltați în comuna Ibănești! Referendum local pentru demiterea primarului Benone Pletea

Cetățeni revoltați în comuna Ibănești! Referendum local pentru demiterea primarului Benone Pletea

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va desemna un reprezentant în comisia pentru organizarea referendumului local având ca obiect demiterea primarului în funcție al comunei Ibănești.

Prefectura Vaslui a solicitat CJ-ului să i se comunice numele și prenumele reprezentantului care să facă parte din comisia pentru organizarea referendumului local.

CJ Vaslui a cerut Instituției Prefectului să precizeze dacă cererea locuitorilor comunei Ibănești îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Prefectura Vaslui a precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute lege pentru ca CJ-ul să facă parte din comisia pentru organizarea referendumului local având ca obiect demiterea primarului în funcție al comunei Ibănești.

Conform legislației în vigoare, mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia. Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de către locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*